logo

steme aflate în fază de proiect

    Însemnările adunate aici aspiră la nivelul exhaustiv al diverselor informaţii, variante, ipoteze şi proiecte, urmărind alcătuirea unui "fişier" al fiecărei steme în parte. Povestea care stă în spatele fiecăreia, reflectă aspecte de istorie locală, scrijelite mai mult sau mai puţin izbutit prin intermediul acestui site.
    Stemele vechi sînt martorele tăcute ale timpului scurs peste o localitate sau vreun judeţ, păstrînd un mesaj ce trebuie redescoperit şi însuşit, de pe cărările întortocheate ale destinului, mesaj mereu viu asemenea trestiei care se îndoaie dar nu se frînge în bătaia vîntului.
    Aşadar se va aşterne sub ochii privitorului un tablou cu stadiul în care se află proiectele de stemă ale unităţilor administrativ-teritoriale.
  


Nr. crt.


Denumirea unităţii administrativ-teritoriale



Stema


Dosarul cu proiectul
stemei


M.A.I. (Guvern)
Avizul C.N.H.S.G. Avizul C.H.J.
Nr. HCL



Observaţii

1

judeţul Călăraşi





proiect stemă jud. Călăraşi

adrese; avize

-  
-  
-  
-55/28.04.2016 224/29.11.2017

  

2

oraşul Budeşti





proiect stemă Budeşti

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

3

oraşul Fundulea





proiect stemă Fundulea

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

4

oraşul Lehliu Gară





proiect stemă Lehliu Gară

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

5

comuna Alexandru
                   Odobescu





proiect stemă Alexandru Odobescu

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

6

comuna Belciugatele





proiect stemă Belciugatele

adrese; avize

-  
-  
-  
-21/28.05.2015

  

7

comuna Căscioarele





proiect stemă Căscioarele

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

8

comuna Chiselet





proiect stemă Chiselet

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

9

comuna Ciocăneşti





proiect stemă Ciocăneşti

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

10

comuna Crivăţ





proiect stemă Crivăţ

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

11

comuna Curcani





proiect stemă Curcani

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

12

comuna Cuza Vodă





proiect stemă Cuza Vodă

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

13

comuna Dichiseni





proiect stemă Dichiseni

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

14

comuna Dor Mărunt





proiect stemă Dor Mărunt

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

15

comuna Dorobanţu





proiect stemă Dorobanţu

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

16

comuna Dragalina





proiect stemă Dragalina

adrese; avize

-  
-  
-  
-2/29.01.2016

  
-proiectul de stemă a fost realizat de:  SC Romstema SRL

17

comuna Frăsinet





proiect stemă Frăsinet

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

18

comuna Frumuşani





proiect stemă Frumuşani

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

19

comuna Gălbinaşi





proiect stemă Gălbinaşi

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-