logo

steme aflate în fază de proiect

    Însemnările adunate aici aspiră la nivelul exhaustiv al diverselor informaţii, variante, ipoteze şi proiecte, urmărind alcătuirea unui "fişier" al fiecărei steme în parte. Povestea care stă în spatele fiecăreia, reflectă aspecte de istorie locală, scrijelite mai mult sau mai puţin izbutit prin intermediul acestui site.
    Stemele vechi sînt martorele tăcute ale timpului scurs peste o localitate sau vreun judeţ, păstrînd un mesaj ce trebuie redescoperit şi însuşit, de pe cărările întortocheate ale destinului, mesaj mereu viu asemenea trestiei care se îndoaie dar nu se frînge în bătaia vîntului.
    Aşadar se va aşterne sub ochii privitorului un tablou cu stadiul în care se află proiectele de stemă ale localităţilor.
  
    Mulţumirile mele se îndreaptă spre Consiliul Judeţean Dolj pentru sprijinul documentar oferit cu generozitate, nominalizînd conducerea instituţiei, cu asentimentul căreia mi-au revenit informaţiile şi nu în cele din urmă consilierii instituţiei care efectiv le-au transmis şi mai ales pentru întreg efortul depus în strîngerea lor.
    Din documentele primite (situaţia proiectelor de stemă în noiembrie 2012) am extras informaţiile din tabelul de mai jos.

Nr. crt.

Denumirea unităţii administrativ-teritoriale

Stema

Dosarul cu proiectul
stemei

M.A.I. (Guvern)
Avizul C.N.H.S.G. Avizul C.H.J.
Nr. HCL

Observaţii

1

oraşul Dăbuleni

Dăbuleni

-  
-  
-  
-  

2

comuna Coţofenii din Faţă

Coţofenii din Faţă

-  
-  
-  
-  

dosarul a fost respins la Comisia judeteană de analiză a propunerilor de stemă

3

comuna Drăgoteşti

Drăgoteşti

-  
-  
-  
-  

dosarul a fost respins la Comisia judeteană de analiză a propunerilor de stemă

4

comuna Galiciuica

Galiciuica

-  
-  
-  
-  

dosarul a fost respins la Comisia judeteană de analiză a propunerilor de stemă

5

comuna Ghidici

Ghidici

-  
-  
-  
-  

6

comuna Goieşti

Goieşti

-  
-  
-  
-  

dosarul a fost respins la Comisia judeteană de analiză a propunerilor de stemă

7

comuna Mîrşani

Mîrşani

-  
-  
-  
-  

dosarul a fost respins la Comisia judeteană de analiză a propunerilor de stemă

8

comuna Moţăţei

Moţăţei

-  
-  
-  
-  

dosarul a fost respins la Comisia judeteană de analiză a propunerilor de stemă

9

comuna Pleniţa

Pleniţa

-  
-  
-  
-  

10

comuna Urzicuţa

Urzicuţa

-  
-  
-  
-  

Descriere
                    Stema se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite
      
      Scutul este timbrat cu o coroană murală de argint cu trei turnuri crenelate.

Semnificaţii
                   
      .
      Coroana murală cu trei turnuri crenelate, semnifică faptul că localitatea are rang de oraş.

Descriere
                    Stema se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite.
      
      Scutul este timbrat cu o coroană murală de argint cu un turn crenelat.

Semnificaţii
                   
      Coroana murală cu un turn crenelat, semnifică faptul că localitatea are rang de comună.

      Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu cu un turn crenelat.

Semnificaţii
                   
      Coroana murală, cu un turn crenelat, semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.

      Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, cu un turn crenelat.

      Scutul este timbrat de o coroană murală de argint cu un turn crenelat.