logo

steme aflate în fază de proiect

    Însemnările adunate aici aspiră la nivelul exhaustiv al diverselor informaţii, variante, ipoteze şi proiecte, urmărind alcătuirea unui "fişier" al fiecărei steme în parte. Povestea care stă în spatele fiecăreia, reflectă aspecte de istorie locală, scrijelite mai mult sau mai puţin izbutit prin intermediul acestui site.
    Stemele vechi sînt martorele tăcute ale timpului scurs peste o localitate sau vreun judeţ, păstrînd un mesaj ce trebuie redescoperit şi însuşit, de pe cărările întortocheate ale destinului, mesaj mereu viu asemenea trestiei care se îndoaie dar nu se frînge în bătaia vîntului.
    Aşadar se va aşterne sub ochii privitorului un tablou cu stadiul în care se află proiectele de stemă ale unităţilor administrativ-teritoriale.
  
    Mulţumim şi pe această cale autorităţilor administraţiei locale care ne-au pus la dispoziţie materialele solicitate, menţionînd Consiliul Judeţean şi cele din Bereşti, Băleni, Corod, Cosmeşti, Cudalbi, Drăgăneşti, Fîrţăneşti, Griviţa, Iveşti, Oancea, Piscu, Schela, Slobozia Conachi, Tuluceşti.


Nr. crt.


Denumirea unităţii administrativ-teritoriale



Stema


Dosarul cu proiectul
stemei


M.A.I. (Guvern)
Avizul C.N.H.S.G. Avizul C.H.J.
Nr. HCL



Observaţii

39

comuna Negrileşti





proiect stemă Negrileşti

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

40

comuna Nicoreşti





proiect stemă Nicoreşti

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  
-nu există un proiect de stemă  01.11.2014

41

comuna Oancea





proiect stemă Oancea

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize

-  
-  
-respins
-13/26.04.2012

  
-proiectul de stemă a fost realizat de:  SC RomStema SRL

42

comuna Pechea





proiect stemă Pechea

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  
-nu există un proiect de stemă  26.11.2014

43

comuna Piscu





proiect stemă Piscu

adrese; avize

-  
-  
-  
-6/27.03.2012

  
-proiectul de stemă a fost realizat de:  SC RomStema SRL

44

comuna Poiana





proiect stemă Poiana

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  
-nu există un proiect de stemă  01.10.2014

45

comuna Priponeşti





proiect stemă Priponeşti

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  
-nu există un proiect de stemă  26.11.2014

46

comuna Rădeşti





proiect stemă Rădeşti

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  
-nu există un proiect de stemă  04.12.2014

47

comuna Rediu





proiect stemă Rediu

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  
-nu există un proiect de stemă  30.09.2014

48

comuna Scânteieşti





proiect stemă Scânteieşti

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-7/27.02.2013

  

49

comuna Schela





proiect stemă Schela

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize

-  
-  
-respins
-29/30.11.2012

  

50

comuna Slobozia
        Conachi





proiect stemă Slobozia Conachi

adrese; avize

-  
-  
-  
-24/30.03.2013

  
-proiectul de stemă a fost realizat de:  SC RomStema SRL

51

comuna Smârdan





proiect stemă Smârdan

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  
-nu există un proiect de stemă  29.09.2014

52

comuna Smulţi





proiect stemă Smulţi

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-respins
-  

  

53

comuna Suceveni





proiect stemă Suceveni

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-

  
-nu există un proiect de stemă  27.03.2015

54

comuna Suhurlui





proiect stemă Suhurlui

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-

  
-nu există un proiect de stemă  26.09.2014

55

comuna Şendreni





proiect stemă Şendreni

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  
-nu există un proiect de stemă  08.10.2014

56

comuna Tudor
    Vladimirescu





proiect stemă Tudor Vladimirescu

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  
-nu există un proiect de stemă  06.04.2015

57

comuna Tuluceşti





proiect stemă Tuluceşti

adrese; avize

-  
-  
-  
-17/27.02.2014

  
-proiectul de stemă a fost realizat de:  SC Stema Incorso SRL