logo

steme aflate în fază de proiect

    Însemnările adunate aici aspiră la nivelul exhaustiv al diverselor informaţii, variante, ipoteze şi proiecte, urmărind alcătuirea unui "fişier" al fiecărei steme în parte. Povestea care stă în spatele fiecăreia, reflectă aspecte de istorie locală, scrijelite mai mult sau mai puţin izbutit prin intermediul acestui site.
    Stemele vechi sînt martorele tăcute ale timpului scurs peste o localitate sau vreun judeţ, păstrînd un mesaj ce trebuie redescoperit şi însuşit, de pe cărările întortocheate ale destinului, mesaj mereu viu asemenea trestiei care se îndoaie dar nu se frînge în bătaia vîntului.
    Aşadar se va aşterne sub ochii privitorului un tablou cu stadiul în care se află proiectele de stemă ale localităţilor.
  
    Mulţumirile mele se îndreaptă spre Consiliul Judeţean Neamţ pentru sprijinul documentar oferit cu generozitate, nominalizînd conducerea instituţiei, cu asentimentul căreia mi-au revenit informaţiile şi nu în cele din urmă consilierii instituţiei care efectiv le-au transmis şi mai ales pentru întreg efortul depus în strîngerea lor.
    Din documentele primite (situaţia proiectelor de stemă în decembrie 2012) am extras informaţiile din tabelul de mai jos.

Nr. crt.

Denumirea unităţii administrativ-teritoriale

Stema

Dosarul cu proiectul
stemei

M.A.I. (Guvern)
Avizul C.N.H.S.G. Avizul C.H.J.
Nr. HCL

Observaţii

1

oraşul Bicaz

Bicaz

 -expunerea de motive a proiectului
 -proiectul de hotărîre
 -variante propuse pentru stemă:
  
 -Hotărîrea CL privind însuşirea proiectului de stemă
 -

-  
-  
-respins
-  

2

comuna Boghicea

Boghicea

 -expunerea de motive a proiectului
 -proiectul de hotărîre
 -variante propuse pentru stemă:
  
 -Hotărîrea CL privind însuşirea proiectului de stemă
 -

-  
-  
-respins
-  

3

comuna Borleşti

Borleşti

 -expunerea de motive a proiectului
 -proiectul de hotărîre
 -variante propuse pentru stemă:
  
 -Hotărîrea CL privind însuşirea proiectului de stemă
 -

-  
-  
-respins
-31/29.07.2011

4

comuna Bozieni

Bozieni

 -expunerea de motive a proiectului
 -proiectul de hotărîre
 -variante propuse pentru stemă:
  
 -Hotărîrea CL privind însuşirea proiectului de stemă
 -

-  
-  
-respins
-  

5

comuna Cordun

Cordun

 -expunerea de motive a proiectului
 -proiectul de hotărîre
 -variante propuse pentru stemă:
  
 -Hotărîrea CL privind însuşirea proiectului de stemă
 -

-  
-  
-avizat
-  

  -înaintat Biroului Zonal Iaşi

6

comuna Dobreni

Dobreni

 -expunerea de motive a proiectului
 -proiectul de hotărîre
 -variante  propuse pentru stemă:
  
 -Hotărîrea CL privind însuşirea proiectului de stemă
 -

-  
-  
-avizat
-  

  -înaintat Biroului Zonal Iaşi

7

comuna Dragomireşti

Dragomireşti

 -expunerea de motive a proiectului
 -proiectul de hotărîre
 -variante propuse pentru stemă:
  
 -Hotărîrea CL privind însuşirea proiectului de stemă
 -

-  
-  
-respins
-  

8

comuna Dumbrava Roşie

Dumbrava Roşie

 -expunerea de motive a proiectului
 -proiectul de hotărîre
 -variante propuse pentru stemă:
  
 -Hotărîrea CL privind însuşirea proiectului de stemă
 -

-  
-  
-respins
-  

9

comuna Farcaşa

Farcaşa

 -expunerea de motive a proiectului
 -proiectul de hotărîre
 -variante propuse pentru stemă:
  
 -Hotărîrea CL privind însuşirea proiectului de stemă
 -

-  
-  
-avizat
-  

  -înaintat Biroului Zonal Iaşi

10

comuna Făurei

Făurei

 -expunerea de motive a proiectului
 -proiectul de hotărîre
 -variante propuse pentru stemă:
  
 -Hotărîrea CL privind însuşirea proiectului de stemă
 -

-  
-  
-respins
-  

11

comuna Girov

Girov

 -expunerea de motive a proiectului
 -proiectul de hotărîre
 -variante propuse pentru stemă:
  
 -Hotărîrea CL privind însuşirea proiectului de stemă
 -

-  
-  
-avizat
-  

  -înaintat Biroului Zonal Iaşi

12

comuna Gîrcina

Gîrcina

 -expunerea de motive a proiectului
 -proiectul de hotărîre
 -variante propuse pentru stemă:
  
 -Hotărîrea CL privind însuşirea proiectului de stemă
 -

-  
-  
-avizat
-  

  -înaintat Biroului Zonal Iaşi

13

comuna Hangu

Hangu

 -expunerea de motive a proiectului
 -proiectul de hotărîre
 -variante propuse pentru stemă:
  
 -Hotărîrea CL privind însuşirea proiectului de stemă
 -

-  
-  
-respins
-  

14

comuna
Ion Creangă

15

comuna Moldoveni

Moldoveni

 -expunerea de motive a proiectului
 -proiectul de hotărîre
 -variante propuse pentru stemă:
  
 -Hotărîrea CL privind însuşirea proiectului de stemă
 -

-  
-  
-respins
-  

16

comuna Poiana
Teiului

Poiana Teiului

 -expunerea de motive a proiectului
 -proiectul de hotărîre
 -variante propuse pentru stemă:
  
 -Hotărîrea CL privind însuşirea proiectului de stemă
 -

-  
-  
-avizat
-  

  -înaintat Biroului Zonal Iaşi

17

comuna Poienari

Poienari

 -expunerea de motive a proiectului
 -proiectul de hotărîre
 -variante propuse pentru stemă:
  
 -Hotărîrea CL privind însuşirea proiectului de stemă
 -

-  
-  
-respins
-  

18

comuna Răuceşti

Răuceşti

 -expunerea de motive a proiectului
 -proiectul de hotărîre
 -variante propuse pentru stemă:
  
 -Hotărîrea CL privind însuşirea proiectului de stemă
 -

-  
-  
-respins
-14/25.03.2010

19

comuna Ruginoasa

Ruginoasa

 -expunerea de motive a proiectului
 -proiectul de hotărîre
 -variante propuse pentru stemă:
  
 -Hotărîrea CL privind însuşirea proiectului de stemă
 -

-  
-  
-avizat
-  

  -înaintat Biroului Zonal Iaşi

Descriere
                    Scut francez medieval triunghiular cu marginile rotunjite.
      
      Scutul este timbrat cu o coroană murală de argint cu trei turnuri crenelate.

Semnificaţii
                   
      Coroana murală cu trei turnuri crenelate, semnifică faptul că localitatea are rang de oraş.

Descriere
                    Scut triunghiular cu marginile rotunjite.
      
      Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, cu un turn crenelat.

Semnificaţii
                   
      Coroana murală cu un turn crenelat, semnifică faptul că localitatea are rang de comună.