logo

steme aflate în fază de proiect

    Însemnările adunate aici aspiră la nivelul exhaustiv al diverselor informaţii, variante, ipoteze şi proiecte, urmărind alcătuirea unui "fişier" al fiecărei steme în parte. Povestea care stă în spatele fiecăreia, reflectă aspecte de istorie locală, scrijelite mai mult sau mai puţin izbutit prin intermediul acestui site.
    Stemele vechi sînt martorele tăcute ale timpului scurs peste o localitate sau vreun judeţ, păstrînd un mesaj ce trebuie redescoperit şi însuşit, de pe cărările întortocheate ale destinului, mesaj mereu viu asemenea trestiei care se îndoaie dar nu se frînge în bătaia vîntului.
    Aşadar se va aşterne sub ochii privitorului un tablou cu stadiul în care se află proiectele de stemă ale localităţilor.
  



Nr. crt.


Denumirea unităţii administrativ-teritoriale



Stema


Dosarul cu proiectul
stemei


M.A.I. (Guvern)
Avizul C.N.H.S.G. Avizul C.H.J.
Nr. HCL



Observaţii

  

judeţul Teleorman





Teleorman




  

-  
-  
-  
-  

  
-oficial proiectul de stemă nu există, totuşi stema este folosită în antetul oficial;
-se regăseşte în M. Dogaru, Din heraldica României, p. 167




 

Descriere
                    Stema se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, despicat dotat cu şef.
      În partea din dreapta, pe cîmp de azur, trei oi de argint.
      În partea din stînga, pe aur, un copac verde dezrădăcinat; la baza scutului-valuri ondulate, de argint.
      În şef, pe roşu, patru spice de grîu, de aur, interpuse fiecare de cîte un cerc format din bezanţi de argint.

Semnificaţii
                    Figurile însumate amintesc vechile steme ale judeţelor Teleorman şi Vlaşca, faptul că teritoriul este scăldat de Dunăre.
      Spicul evocă cultura cerealelor, iar cercurile –activitatea industrială.