logo

steme aflate în fază de proiect

    Însemnările adunate aici aspiră la nivelul exhaustiv al diverselor informaţii, variante, ipoteze şi proiecte, urmărind alcătuirea unui "fişier" al fiecărei steme în parte. Povestea care stă în spatele fiecăreia, reflectă aspecte de istorie locală, scrijelite mai mult sau mai puţin izbutit prin intermediul acestui site.
    Stemele vechi sînt martorele tăcute ale timpului scurs peste o localitate sau vreun judeţ, păstrînd un mesaj ce trebuie redescoperit şi însuşit, de pe cărările întortocheate ale destinului, mesaj mereu viu asemenea trestiei care se îndoaie dar nu se frînge în bătaia vîntului.
    Aşadar se va aşterne sub ochii privitorului un tablou cu stadiul în care se află proiectele de stemă ale unităţilor administrativ-teritoriale.
  


Nr. crt.


Denumirea unităţii administrativ-teritoriale



Stema


Dosarul cu proiectul
stemei


M.A.I. (Guvern)
Avizul C.N.H.S.G. Avizul C.H.J.
Nr. HCL



Observaţii

39

comuna Pufeşti





proiect stemă Pufeşti

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

40

comuna Răcoasa





proiect stemă Răcoasa

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize

-  
-  
-  
-25/26.07.2013

  

41

comuna Răstoaca






proiect stemă Răstoaca

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

42

comuna Reghiu





proiect stemă Reghiu

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

43

comuna Rugineşti





proiect stemă Rugineşti

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

44

comuna Sihlea





proiect stemă Sihlea

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

45

comuna Slobozia
              Bradului





proiect stemă Slobozia Banului

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

46

comuna Slobozia
              Ciorăşti





proiect stemă Slobozia Ciorăşti

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

47

comuna Soveja





proiect stemă Soveja

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

48

comuna Spulber





proiect stemă Spulber

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

49

comuna Stăoane





proiect stemă Stăoane

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

50

comuna Suraia





proiect stemă Suraia

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

51

comuna Tâmboeşti





proiect stemă Tâmboeşti

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

52

comuna Tănăsoaia





proiect stemă Tănăsoaia

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

53

comuna Tătăranu





proiect stemă Tătăranu

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

54

comuna Țifeşti





proiect stemă Țifeşti

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

55

comuna Urecheşti





proiect stemă Urecheşti

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

56

comuna Valea Sării





proiect stemă Valea Sării

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

57

comuna Vânători





proiect stemă Vânători

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  


 

Descriere
                    Scut triunghiular cu marginile rotunjite.
      
      
      

Semnificaţii
                   
      
      

Descriere
                    Scut triunghiular cu marginile rotunjite.
      
      
      

Semnificaţii
                   
      
      

Descriere
                    Scut triunghiular cu marginile rotunjite.
      
      
      

Semnificaţii
                   
      
      

Descriere
                    Scut triunghiular cu marginile rotunjite.
      
      
      

Semnificaţii
                   
      
      

Descriere
                    Scut triunghiular cu marginile rotunjite.
      
      
      

Semnificaţii
                   
      
      

Descriere
                    Scut triunghiular cu marginile rotunjite.
      
      
      

Semnificaţii
                   
      
      

Descriere
                    Scut triunghiular cu marginile rotunjite.
      
      
      

Semnificaţii
                   
      
      

Descriere
                    Scut triunghiular cu marginile rotunjite.
      
      
      

Semnificaţii
                   
      
      

Descriere
                    Scut triunghiular cu marginile rotunjite.
      
      
      

Semnificaţii
                   
      
      

Descriere
                    Scut triunghiular cu marginile rotunjite.
      
      
      

Semnificaţii