logo

steme aflate în fază de proiect

    Însemnările adunate aici aspiră la nivelul exhaustiv al diverselor informaţii, variante, ipoteze şi proiecte, urmărind alcătuirea unui "fişier" al fiecărei steme în parte. Povestea care stă în spatele fiecăreia, reflectă aspecte de istorie locală, scrijelite mai mult sau mai puţin izbutit prin intermediul acestui site.
    Stemele vechi sînt martorele tăcute ale timpului scurs peste o localitate sau vreun judeţ, păstrînd un mesaj ce trebuie redescoperit şi însuşit, de pe cărările întortocheate ale destinului, mesaj mereu viu asemenea trestiei care se îndoaie dar nu se frînge în bătaia vîntului.
    Aşadar se va aşterne sub ochii privitorului un tablou cu stadiul în care se află proiectele de stemă ale unităţilor administrativ-teritoriale.
  
    Mulţumim şi pe această cale autorităţilor administraţiei locale care ne-au pus la dispoziţie materialele solicitate, menţionînd Consiliul Judeţean Vaslui (macheta cu descrierea şi semnificaţia stemelor).



Nr. crt.


Denumirea unităţii administrativ-teritoriale



Stema


Dosarul cu proiectul
stemei


M.A.I. (Guvern)
Avizul C.N.H.S.G. Avizul C.H.J.
Nr. HCL



Observaţii

77

comuna Vutcani





proiect stemă Vutcani

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

78

comuna Zăpodeni





proiect stemă Zăpodeni

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  

79

comuna Zorleni





proiect stemă Zorleni

proiect HCL;
dezbatere publică
adrese; avize
documentaţia propriu-zisă

-  
-  
-  
-  

  


  


  


  


  


  


  


  


  


  


  


  


  


  


  


  


  


 

Descriere
                    Scut triunghiular cu marginile rotunjite.
      
      
      

Semnificaţii
                   
      
      

Descriere
                    Scut triunghiular cu marginile rotunjite.
      
      
      

Semnificaţii
                   
      
      

Descriere
                    Scut triunghiular cu marginile rotunjite.
      
      
      

Semnificaţii